Pagina de start a forumului dorin12.myforum.ro
Inregistrare • Cautare • FAQ • Membri • Grupuri • Autentificare
Despre pc

 
Raspunde la subiect    Pagina de start a forumului dorin12.myforum.ro » Tutoriale Subiectul anterior
Subiectul urmator
Despre pc
Autor Mesaj
dorin12
Administrator
Administrator


Data inscrierii: 13/Oct/2007
Mesaje: 207

Mesaj Despre pc Raspunde cu citat (quote)
:::CONFIGURATIA UNUI PC COMPATIBIL IBM :::

Disciplina “Arhitectura Calculatoarelor” se ocupã de descrierea sistemelor
de calcul, ca de pildă si de modul de reprezentare a informatiei in calculator.
Un “calculator” este un sistem specializat în prelucrarea datelor pe baza
de program. El reuneste douã componente de baza: componenta hardware si
componenta software.
Componenta hardware reprezintã ansamblul elementelor fizice care compun
calculatorul electronic: circuite electrice, componente electronice si
dispozitive mecanice, si alte elemente materii ce intra în structura
fizicã a calculatorului electronic – într-un cuvânt partea materialã a
calculatorului.
Componenta software cuprinde totalitatea programelor, reprezentând
“inteligenta calculatorului”, prin care se asigurã functionarea si
exploatarea sistemului de calcul. Prin componenta software, utilizatorul
transmite calculatorului metodele de gestiune a resurselor, logica
prelucrãrii datelor, ca de exemplu si metodele de structurare si redare sau
stocare a acestora.
Configuratia oricãrui sistem de calcul se înscrie între limita inferioarã,
numitã configuratia de bazã care este definitã de un minim necesar de
componente pentru ca sistemul sã fie operational si limita superioarã,
determinatã prin adãugarea de componente la configuratia de bazã, atât cât
admite unitatea centralã de prelucrare.
Un exemplu de configuratie de calcul ar fi determinat de urmatoarele
componente: unitatea centralã de prelucrare, tastatura, mouse, monitor,
imprimantã, floppy disk, hard disk, CD-ROM.

PLACA DE BAZÃ


Placa de bazã este principala placã electronicã a unui calculator. Ea
reprezintã componenta hardware care asigurã interconectarea functionalã
(împreunã cu Sistemul de Operare) si fizicã dintre toate componentele unui
sistem de calcul.
Placa de bazã contine conectori la care se pot atasa componente
suplimentare. În mod obisnuit o placã de bazã contine: porturi seriale sau
paralele - la care se pot adãuga periferice precum imprimante sau
mouse-uri, numeroase porturi PS/2 sau USB necesare pentru cuplarea
tastaturilor, mouse-ilor, camerelor web, imprimantelor si a altor
periferice, un BIOS (basic input/output system) – o componentã hardware de
memorie in care se gãseste un modul program ce asigurã o conexiune
minimalã cu suportii de memorie externã. Acest program cautã pe suportii
de memorie externã Sistemul de Operare si dacã îl gãseste, grosier îl
lanseazã în executie. La pornirea calculatorului se preia continutul din
BIOS.
CMOS este o componenta hardware de memorie intretinutã de o baterie. În
aceastã memorie se pãstreazã date personale: parola, etc.
Ceasul este o componentã hardware care genereazã un numãr de impulsuri
într-o perioadã de timp. Un impuls generat de ceas reprezintã un TACT.
Memoria Cashe are functie de zonã tampon.
Chipsetul este componenta de comandã si control a plãcii de bazã. El are
douã componente:
Northbridge: se referã la principalul circuit de control al magistralei
cum ar fi memoria cache, memoria principalã si controllerul magistralei
PCI. Northbridge poate avea mai mult de un singur cip. Întregul ansamblu
este denumit dupã numerele cipului principal. De exemplu “FW82439HX”
caracterizeazã chipsetul Intel 430HX.
Southbridge: caracterizeaza controllerele periferice, ca EIDE sau porturi
seriale. Soutbridge are de obicei un solitar cip si are avantajul ca se
poate folosi si cu alte tipuri de chipseturi.
Procesoarele rapide necesitã circuite de control capabile sã le sustina.
Specificatiile vitezei procesorului se fac folosind doi parametrii: viteza
magistralei de memorie si multiplicatorul procesorului. Magistrala
procesorului si magistrala memoriei conecteaza între ele procesorul, setul
de cipuri si memoria.
Magistralele sunt un sistem de conductori împreunã cu sistemul de
transmisie a semnalelor prin sistem. Acestea sunt de mai multe tipuri: de
conectare cu microprocesorul (magistrale de adrese din memoria internã si
externã, magistrale de date), de conectare cu alte elemente.
Viteza magistralei de memorie este viteza “externã” a procesorului, viteza
cu care comunica celelalte ingrediente între ele. Vitezele tipice ale
magistralei pot fi 50, 60, 66, 75, 85 sau 100MHz.
Multiplicatorul reprezintã factorul cu care se multiplicã viteza
magistralei de memorie pentru a obtine viteza internã a procesorului.
Multiplicatorul, la calculatoarele moderne poate fi de 1.5 ori, 2 ori,
2.5, 3, 4 putând merge pana si la 8 ori.
Magistrala de date (bus) este canalul de date prin care componentele din
interiorul calculatorului comunicã între ele.
Magistrala procesorului este la cel mai înalt nivel fiind folositã la
transferul de date între chipset si procesor.
Magistrala memoriei cache are o arhitecturã de grad înalt (folositã la
procesoarele Pentium II Pro si mai noi), implicând o magistralã dedicatã
pentru accesarea memoriei cache.
Magistrala de memorie este de indice doi si conecteazã subsistemul de
memorie cu chipsetul si procesorul.
Magistrala locala I/O este o magistralã rapidã de intrare/iesire folositã
pentru conectarea perifericelor importante la memorie, chipset si
procesor.
Magistrala standard I/O conecteazã cele trei magitrale de mai sus fiind
standardul cel mai vechi la sistemele actuale. Este folositã pentru
periferice mai lente si pentru compatibilitate cu alte componente.
Alte componente aflate pe placa de bazã sunt: unul sau doua socket-uri -
locuri deosebite pentru plasarea procesoarelor, slot-uri pentru amplasarea
memoriei, slot-uri PCI (Peripheral Component Interconnect) sau AGP
(Accelerated Graphics Port) particular construite pentru amplasarea plãcilor
de sunet, a plãcilor video, plãcilor de retea etc.
Într-un sistem de calcul viteza de prelucrare este datã de cel mai lent
element.
Se pare ca o pondere din ce în ce mai mare a pietei este ocupatã de
procesoarele Celeron si, în ultimul timp, în special de cele tip PPGA (e
normal, cele cu layout de slot nu se mai fabricã de ceva vreme).
Pentru multi, placa de baza este o misterioasa componenta a sistemului.
Mult prea des, mainboard-ul este ales la intamplare sau conform unui
criteriu ca pretul, in ideea ca toate sunt cam la fel. Aceasta perceptie
este foarte normala, dat fiind faptul ca placa de baza nu pare sa aiba o
functionalitate foarte clara: nu face nici un fel de operatii matematice,
nu executa instructiuni, nu stocheaza date, nu afiseaza nimic... De fapt,
singurul lucru evident pe care il face o placa de baza este sa asigure
conexiuni intre diverse elemente ale sistemului cum ar fi procesorul si
harddisk-ul. întâia intrebare care apare pe buzele unui necunoscator este
„La ce imi trebuie performanta cand viteza electricitatii prin contactele
de pe motherboard este constanta?”. In relitate nu este deloc asa, placa
de baza este o componenta foarte importanta a sistemului si are un impact
foarte mare asupra performantei. Orice componenta a sistemului are nevoie
sa comunice cu un controller care transfera date din si in memoria
sistemului, unde procesorul are acces la date. Asta include tot ce se afla
inauntrul si in exteriorul carcasei: mouse-ul, imprimanta, floppy disk-ul,
harddisk-ul, CD-ROM-ul, placa video, placa de sunet si lista poate
continua mult si bine. Placa de baza este de fapt un ansamblu de
controller-e (pe care la randul lui il putem numi cipset) care determina
intr-o mare masura compatibilitatea si performanta intregului sistem.

MICROPROCESORUL

Procesorul, numit si modest CPU (abreviere de la central processing unit)
este creierul unui calculator. Cand ne referim la eficacitatea sau performanta
unui calculator, procesorul este componenta cea mai importanta din acel
calculator. Viteza de calcul a procesorului se masoara in MHz sau GHz iar
cele mai perfomante ating valori de peste 3 GHz.
Cracteristici:

Viteza de lucru
-Fiecare procesor are predefinit un numar de instructiuni (complexe).
Fiecare instructiune complexa este realizata printr-un algoritm transmis
printr-un set de instructiuni elementare. -O instructiune elementara se
efectueaza la un tact de ceas.
-Tipul constructiv este dat de o clasificare, el vizeaza fracțiune logica dar
si cea fizica.
-Marimea cuvantului reprezinta tăria de memorie direct adresabila.
-Setul de instructiuni cu care este predefinit: CISC, RISC.
CISC implementeaza in decodorul de functii peste 400 de instructiuni care
se descompun in microinstructiuni.
RISC implementeaza in decodorul de functii cat mai putine instructiuni dar
in acest fel se optimizeaza functia pentru cea mai rapida executie. RISC
este cu 50% pana la 70% mai iute decat CISC.
Sistemele RISC sunt posibile si in prelucrarea paralela a mai multor
operatii.
Piata procesoarelor se indreapta intr-o directie clara. Cum planurile
Intel si AMD sunt in cea mai mare parte publice, se stiu multe despre cum
va arata aceasta piata "previzibila". Exista insa un singur amanunt pe
care nu il putem afla din roadmaps: performanta adevarata a procesoarelor
viitoare. Nici macar producatorul nu poate estima performanta unui
procesor fara o mostra de laborator; ne pot spune multe despre performanta
teoretica (performanta bruta masurata in numarul de operatii pe secunda),
dar nu se poate estima rezultatul unui benchmark. Echipa de marketing
prezinta avantajele oferite de procesor, dar omite intotdeauna sa ne spuna
si dezavantajele. Orice schimbare arhitecturala sau imbunatatire a
nucleului atrage o lista lunga de dezavantaje: compatibilitate scazuta,
performanta mai redusa cu software-ul vechi, alte placi de baza,
compilatoare noi, etc. In acest clipă exista pe piata trei producatori
cunoscuti de procesoare x86: Intel, AMD si VIA. Totusi exista diferente
intre aceste companii: primele doua sunt nespus de bine faimoase si nu au
nevoie de alte prezentari, insa VIA nu este cunoscuta datorita
procesoarelor produse. Un procesor este mai mult decat un chipset si
implica un estetică si un proces de fabricatie mult mai complicate si chiar
daca VIA a surprins cu chipset-urile bune, nu inseamna ca procesoarele lor
au mostenit aceleasi caracteristici. Linia de pocesoare VIA C3 nu a reusit
sa impresioneze prea multi utilizatori din cauza performantei scazute.
Insa oficialii de la VIA sustin ca aceste procesoare de mica tărie au
alte arii de aplicatie, iar utilizatorii ar trebui sa le ia in considerare
si pe acestea.
Piata procesoarelor este împãrtitã in prezent intre Intel si AMD, cu o
cotã de aproximativ 85 respectiv 15% din volumul total (mondial) al
vânzãrilor.
17/12/2007 23:06 Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
dorin12
Administrator
Administrator


Data inscrierii: 13/Oct/2007
Mesaje: 207

Mesaj Continuarea Raspunde cu citat (quote)
Avantajele Intel:
• renume, marketing urias, punct de referintã, confort psihologic;
• lipsite de dificultăți de supraincãlzire;
• pot fi cuplate cu chipseturi fabricate tot de Intel, pentru o
stabilitate optimã;
• disponibilitatea in versiune BOX (cooler original inclus) la noi in
tarã;
• overclockabilitate mai mare.
Dezavantajele Intel:
• pret de multe ori nejustificat de mare;
• performante mai mici decât procesoarele AMD la aceeasi frecventã (numai
seria AMD K7 Athlon);
• plãcile de bazã cu chipset Intel sunt de asemenea mai scumpe.
Avantajele AMD:
• cel mai bun raport performantã/pret;
• pret intotdeauna mai mic decât un echivalent Intel.
Dezavantajele AMD
• prejudecata fondatã pe unele experiente neperformante sau neplãcute in
trecut;
• disipare mai mare de cãldurã, fiind necesarã o solutie de rãcire
performantã;
• predispozitia la mici probleme de instabilitate datorate chipset-urilor
altor producãtori (SiS, VIA, NVIDIA) in anumite configuratii.
Dupa cum stiti, atat Intel cat si AMD se afla intr-o cursa contra
cronometru pentru lansarea primelor lor procesoare cu doua nuclee candva
in anul viitor. Atat AMD cat si Intel au prezentat noile lor procesoare
iar acum se afla in stadiul rezolvarii problemelor cu acestea, cele mai
importante fiind cele legate de productie si de caldura disipata.
Intel are in plan lansarea in trimestrul III al anului 2005 a trei
procesoare cu cate doua nuclee: seria x20 (2,8GHz), seria x30 (3,0GHz) si
seria x40 (3,2GHz). Dupa cum se observa, viteza va fi mai mica decat a
procesoarelor cu un solitar nucleu de la Intel din momentul respectiv
(Pentium 4 Prescott 3,8GHz), cel mai probabil din cauza caldurii degajate.
In mare se poate vorbi despre doua procesoare Prescott unite, ceea ce va
duce la o caldura degajata de doua ori mai mare.
Un detaliu intrigant este acela ca viitoarele serii x20, x30 si x40 nu
vor dispune de functia HyperThreading activata. Acestea vor include insa
tehnologia EM64T (suport pentru instructiuni pe 64 de biti) si vor
functiona la o magistrala de 800MHz. Utilizarea magistralei de 800MHz poate
constitui un alt dezavantaj dat fiind ca spre deosebire de arhitectura
AMD64, procesoarele de la Intel partajeaza o singura magistrala in cazul
folosirii mai multor nuclee/procesoare, asa ca s-ar fi impus poate
folosirea mai rapidei magistrale de 1066MHz. Intel are insa se pare
probleme cu adoptarea acestei magistrale in cazul procesoarelor sale
Prescott.

MEMORIA RAM


Memoria RAM (Random Acces Memory) – este memoria la care accesul este
permis atat pentru citire cat si pentru scriere.
Timpul de acces al memoriei se defineste ca fiind intervalul de timp
dintre momentul furnizarii adresei de catre procesor si momentul obtinerii
informatiei de la acea adresa din memorie.
Memoria RAM este o memorie neremanenta (adica la scoaterea de sub tensiune
a calculatorului informatiile scrise in aceasta memorie se pierd). Ea
pastreaza programele sistemului de operare si ale utilizatorului.
Capacitatea memoriei interne se refera la aceasta memorie RAM. Este o
caracteristica importanta a unui calculator deoarece de ea depinde
lungimea maxima a unui program care poate fi incarcat in memoria interna
si executat de catre procesor. O capacitate mica a memoriei interne
limiteaza performantele calculatorului pentru ca nu îngăduie folosirea
oricarui software.
Programele ruleaza in memoria interna a calculatorului, adica
instructiunile si datele pe care le folosesc acestea sunt incarcate in
memoria interna, instructiunile sunt executate de catre procesor, iar
rezultatele obtinute de procesor in urma executarii lor sunt depuse in
memoria interna. Numarul de biti din memoria interna este constant.
Cand un program este memorat intr-o zona a memoriei interne, comutatoarele
din aceasta zona sunt configurate ca sa reprezinte instructiuni, date sau
biti care nu sunt folositi si care nu reprezinta nimic. In memorie, in
aceeasi zona, la momente diferite, vor fi rulate programe diferite, iar
bitii vor avea utilizari diferite. Astfel, daca ruleaza un program, bitii
din acea zona pot reprezenta date, iar daca ruleaza alt program, aceiasi
biti pot reprezenta instructiuni.
Bitii sunt transferati in si in afara memoriei calculatorului prin
intermediul procesorului. Acesta executa doua operatii: depoziteaza
secvente de biti in memorie (store) si extrage secvente de biti din
memorie (fetch).
Depozitarea secventelor de biti in memorie se face prin schimbarea starii
comutatoarelor astfel incat sa reprezinte noile valori. Vechile valori vor
fi sterse. Operatia este similara cu stergerea unui mesaj de pe hartie si
rescrierea unui alt mesaj in acelasi loc.
Extragerea secventelor de biti din memorie inseamna copierea acestor biti
in registrele procesorului. Operatia nu modifica starea comutatoarelor din
memorie si este similara cu citirea unui mesaj scris pe hartie, ori de
cate ori dorim.

PLACA VIDEO


Din totalul informatiei acumulate in descursul vietii de catre om,
covarsitorul procent de 80% provinde pe cale vizuala. De asemenea, dintre
toate mediile de comunicare a informatiei, imaginile trasmit omului cea
mai mare cantitate de informatie in timpul cel mai scurt.
Aceste motive au contribuit, in decursul rapidei istorii a tehnicii de
calcul, la aparitia si evolutia a ceea ce astazi numim “Interfata Video” –
mijlocul aproape exclusiv prin care calculatorul trasmite informatia
direct spre utilizator.
Ceea ce intelegem noi prin ''calitate video'' este redarea imaginilor 2D
si 3D in timp real. Pentru ca acest lucru sa se realizeze cu succes, placa
video trebuie sa primeasca o multitudine de informatii tehnice pe care
apoi sa le decodifice. Motorul CineFX 3.0 este de asemenea indragit de
catre cunoscatori, acesta impresionand prin efectele de cinema mult peste
puterea imaginatiei.
Notiuni de baza
In principiu, toate placile de baza moderne sunt construite in acelasi
mod, inima acestora fiind procesorul, cunoscut si sub numele de Graphic
Processing Unit (GPU). Actualele GPU-uri contin pana la 222 milioane de
tranzistori. Din aceasta cauza, in vederea realizarii unei raciri sunt
montate coolere de dimensiuni impresionante pe actualele placi video.
Progresul tehnic nu se manifesta atat de clar in nici o componenta de PC
asa cum se intampla in cazul placilor video. Datorita cerintelor din ce in
ce mai mari ale gamerilor, producatorii fac eforturi sa mareasca
varietatea functiilor si frecventele GPU-urilor. In general dureaza 2 ani
pana cand noile versiuni ale programelor 3D sunt disponibile tuturor.
Functiile placii video:
1. Shader
GPU-urile placilor video moderne contin doua feluri de unitati Shader.
Vertex Shader este format din mai numeroase poligoane de obiecte 3D
pozitionate in spatiu si care contin efecte de lumina. Pixel Shader
determina culoarea si transparenta fiecarui pixel in parte in cadrul unui
obiect 3D in ideea redarii unei imagini cat mai exacte a lumii abstracte.
nVidia foloseste pentru noua generatie de cipuri Geforce 6800 modelul
Shader 3.0 (alias ''Cine FX 3.0 Engine''). Pe de alta parte, ATI se
bazeaza tot pe specificatiile 2.0 la noile Radeon X800 (XT). Intrebarea
este urmatoarea: Care este mai bun? Avantajul standardului 3.0 consta in
flexibilitatea sa nelimitata. In timp ce Pixel Shader 2.0 poate schimba de
exemplu doar culori standard, predefinite, pentru poligoane, colegul sau -
3.0 face acest lucru dinamic. De exemplu, dintr-un unghi de iradiere
pentru o sursa de lumina, gama de culori va fi practic infinita. Totusi,
singurul soft capabil sa foloseasca modul 3.0 este DirecX9.0c si abia la
sfarsitul anului 2004 va fi complet optimizat. Aditional, codul soft-ului
3D trebuie sa suporte posibilitatile dinamice pe care le ofera modelul
Shader-ului 3.0 iar acesta este un mic dezavantaj (pentru scurt timp).
Acest tip de tehnologie este, in prezent, destul de rar intalnit pe piata.
Ne bazam pe faptul ca incepand cu anul viitor programatorii 3D vor
dezvolta si optimiza modelul Shader-ului 3D astfel incat sa fie disponibil
pentru toti posesorii de PC-uri.
2. Pipelines and display buffers
Unitatea Shader-ului sta evident si la baza pipeline-urilor placii video.
Aceste procese realizeaza practic imaginea, specificand culoarea si
pozitia fiecarui pixel in parte in matricea grafica. Procedura dureaza o
fractiune de secunda si ilustreaza performanta impresionanta a GPU-urilor,
care de altfel sunt dezvoltate mai complex decat procesoarele naturale ale
PC-urilor. Cu ajutorul controller-elor de buffer, imaginile ajung in prima
faza in memoria RAM a placii video pentru ca apoi sa fie trimise catre
monitor. Regula generala: Cu cat este mai mare frecventa procesorului si
numarul pipeline-urilor, cu atat se face mai fără întârziere redarea imaginilor de
catre cipul grafic. De asemenea, cu un ''Memory Bus'' marit si o
capacitate de stocare mare, controlerele de memorie pot procesa mai rapid
informatia video.
3. Alpha Blending
Aceasta functie serveste la reprezentarea corecta a transparentei
obiectelor, cum ar fi ferestrele sau suprafetele de apa. Valoarea culorii
unui pixel primeste o alta valoare alfa care defineste gradul de
transparenta.
4. Anisotropic filtering
Este o functie filtru care modifica distanta texturilor fata de obiectele
3D. In functie de tipul placii video, exista mai multe tipuri de calitate,
de la 2x pana la 16x. si aici se aplica aceeasi regula: cu cat
performantele aritmetice ale GPU-ului sunt mai bune, cu atat creste si
calitatea imaginii.
5. AntiAliasing
Prin modelarea contururilor, aceasta functie indeparteaza efectele de
''distorsionare'' a unui obiect. Exista doua tipuri: conturarea de tip
AntiAliasing doar a marginilor a doua poligoane alaturate intr-o textura
sau Full Screen AntiAlising (FSAA) care lucreaza cu intreaga imagine.
Calitatea si modul in care se realizeaza procedura, depind de puterea
procesorului placii voastre video.
6. Bump Mapping
Functia produce un consecință tridimensional pe suprafetele plate prin
adaugarea de umbre si furnizarea de informatii despre structura obiectului
3D respectiv.
7. Clipping
Organizeaza modul de lucru al placii grafice, astfel incat inaintea
reprezentarii grafice a unui model 3D, aceasta functie calculeaza
suprafata poligoanelor care nu sunt vizibile. Datorita acestei tehnologii,
se pot reduce mult resursele consumate ale GPU-ului si memoriei.
8. Displacement Mapping
Programatorii folosesc acest tip de textura pentru a crea un peisaj 3D in
inaltime si profunzime. Suprafata texturii se adapteaza dupa tipul
mediului, putand astfel sa isi schimbe dinamic forma si marimea. Modelul
Shader-ului 3.0 permite aceasta actiune in timp real.
9. Environment Bump Mapping
Aceasta functie adauga o textura aditionala pe obiectele 3D, in care
mediul inconjurator se reflecta fizic corect. Exemple de aplicatii: apa
sau sticla.
10. High dynamic rank
Face posibila marirea calitatii dinamicii in timpul reprezentarii intr-un
spatiu cu luminozitati diferite. De exemplu, daca cel care priveste se
afla intr-o regiune intunecata si deodata apare o unda foarte luminoasa,
atunci mediul inconjurator nu va mai fi închis la culoare ci va primi nuanțe de
intensitati gradate din ce in ce mai deschise.
11 Lens Flares
De exemplu, daca raza unei surse de lumina intalneste lentila telescopica
a unui sistem optic, aceasta functie va reda fizic corect cercul de lumina
sau steaua luminoasa ce rezulta din acest efect.
12. Mip Mapping
Cu susținerea acestei tehnologii, anumite texturi sunt prezentate in
diferite clase de calitate. Un obiect 3D se observa extrem de clar si
detaliat daca este in plan apropiat, pe cand obiectele la distante foarte
mari se observa din ce in ce mai neclar pana dispar.
13. Morphing
Cu acest urmare special un obiect 3D poate fi convertit intr-o alta forma.
14. Motion Blur
Este întrebuințat la reprezentarea obiectelor 3D care se misca repede, usor,
intr-un spatiu difuz. Calea acestora si omenirea materiala este simulata.
15. Multitexturing
In locul texturilor simple, de suprafata, se foloseste functia
Multitexturing pentru obiectele 3D. De exemplu, la un butoi de metal in
prima faza se construieste o textura tipica, apoi se adauga o textura care
simuleaza stratul de rugina iar in a treia faza, apare reflectia
caracteristica formata din combinatia celor doua texturi anterioare.
16. Perspective Correction
Vederea in ansamblu a unei suprafete tridimensionale apare distorsionata
(daca privim in detaliu). Functia Perspective Corection copiaza acest
efect redand imaginea ''compilata'' gresit, dar in perspectiva corect.
17. Procedural Texturing
Acest tip de textura este ideala pentru reprezentarea obiectelor 3D a
caror forma se schimba constant, cum ar fi mediul apei. In acest caz nu
exista texturi ''prefabricate'' iar suprafata se schimba dinamic, in timp
real.
18. Material time Shadows
Obiectele care lasa umbre confera lumii virtuale o viziune mult mai
realista. In cazul timpului material umbrele apar natural in functie de
unghiul surselor de lumina. Placa video adauga umbra unui obiect la scurt
tip dupa crearea imaginii principale. Aceasta functie coreleaza aparitia
umbrelor astfel incat acestea sa apara in timp real.
19. Texture
Transforma un model 2D in scopul utilizării acestuia pe o suprafata 3D.
20. Texture compression
Cu cat este mai mare disolutia unei texturi, cu atat pare mai realist
obiectul 3D. Cu cat se pot incarca mai multe întocmai texturi in memoria
virtuala a placii video, cu atat accesul acestora se realizeaza mai usor.
Programele 3D moderne folosesc adesea functii de comprimare a texturilor.
Totusi GPU-ul si DirectX trebuie sa suporte procedura de comprimare. Noile
S3TC si DXTC utilizate cu predispozitie de placile Radeon X de la ATI sunt
cele mai eficiente soiuri de compresie a texturilor. Din pacate nu sunt
suportate inca de DirectX 9.0c.
21. Ultra Shadow I and II
Tehnologia de redare a umbrelor in timp real, dezvoltata de nVidia,
salveaza performantele aritmetice prin calcularea umbrelor lasate de
obiecte si care se vad pe ecran. Astfel, umbrele ''ascunse'' din spatele
obiectului nu mai sunt incarcate in memoria placii video si nici nu sunt
luate in calcul de catre GPU. Ultra Shadow II crește versiunea I prin
detalii ''inteligente'', programatorii implementand desenarea unor margini
virtuale de culoare a caror sursa de lumina este determinata de umbrele
obiectului.
22. Z-Buffering
Aceasta functie compara informatiile tuturor pixelilor care se afla in
aceeasi pozitie intr-un spatiu bidimensional. Astfel, se pot inlatura cu
succes pixelii din spatiul 3D al obiectului care nu sunt vizibili, inainte
de reprezentarea grafica de pe monitor. Asadar, sper ca acest articol
impreuna cu ''quick testul'' de la sectiunea ''Hardware'' si cu ''Pulsul
pietei'' sa va fie un ghid folositor in achizitionarea unei placi video de
ultima generatie.
17/12/2007 23:07 Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
dorin12
Administrator
Administrator


Data inscrierii: 13/Oct/2007
Mesaje: 207

Mesaj Continuarea Raspunde cu citat (quote)
PLACA DE SUNET


Este o placa ce se monteaza in interiorul calculatorului si care se leaga
prin magistrala la procesor. Placa multimedia este un aparat de
intrare-iesire care asigura conversia informatiei din binar in alte
formate, utilizate de alte echipamente, si invers, conversia in binar a
informatiilor preluate de la aceste echipamente: sunetele reale preluate
de la microfon sau casetofon si redate prin difuzoare sau banda audio a
casetofonului, cat si informatii MIDI (Musical Instrument Digital
Interface) generate de sintetizatoare si claviaturi electronice.
Sunetul este o caracteristica relativ noua oferita de calculatoarele
personale, caracteristica pe care nimeni nu a luat-o in considerare in
toata complexitatea ei la momentul proiectarii primului PC. Calculatoarele
compatibile IBM au fost gandite ca unelte de lucru si nu ca sisteme
multimedia. Singurul sunet necesar era reprezentat de acel “beep” folosit
pentru avertizarea utilizatorului in diferite situatii.
Componentele audio sunt ingrediente multimedia care ajuta la o mai buna
comunicare intre calculator si utilizator dar si la realizarea
aplicatiilor multimedia complexe. Astfel putem intelege mai bine mesajele
calculatorului. Sistemul audio este format in principal din urmatoarele
componente: placa de sunet, boxele si microfonul.
Placile mai vechi, cum ar fi SoundBlaster 16 de la Creative Labs, au 16
voci, ceea ce inseamna ca putem reproduce, in acelasi timp, 16 sunete.
Unele placi de sunet, de exemplu SonicVortex2 articole de VideoLogic, pot
oferi pana la 64 de voci.
Aici ar mai fi o problema de ceea ce se numeste wavetable, care reprezinta
o tabela cu fragmente de sunete inregistrate in prealabil si care se afla
stocata in memoria ROM de pe placa de sunet. Aceasta facilitate era
oferita inainte doare de porțiunea hardware, insa placile mai noi folosesc si
sunete fabricate cu ajutorul softului. De exemplu, o placa TerraTec Xlerate
Pro ofera 64 de voci prin hardware si 256 cu susținerea software-ului, in
timp ce un SoundBlaster Live de la Creative poate produce pana la 512 voci
soft. Cu toate acestea, nu este recomandabila o placa ce foloseste doar
wavetable soft.
Nu trebuie confundate numarul de voci si polifonie. Aceasta din urma este
legata de valoarea sunetului produs de placa pe 16 biti, desi exista si
placi care pot opera pe 32 biti.

PLACA DE RETEA

Facand parte din categoria placilor de extensie, placa de retea este
echipamentul instalat pe un PC pentru a realiza conectarea acestuia la o
retea.
In aceasta epoca a calculului distribuit, retelele sun prezentate in
aproape toate mediile de lucru. O retea este un mecanism care permite
calculatoarelor distincte si utilizatorilor acestora sa comunice si sa
partajeze resurse. In ciuda utilizarii lor pe scara larga, retelele raman
cele mai misterioase dintre tehnologiile informationale.
Tehnologia Ethernet este cea mai raspandita in cadrul retelelor locale.
Dezvoltata initial de Xerox, tehnologia Ethernet a fost inbunatatita mai
departe de Xerox, DEC si Intel. De obicei sistemele sunt ecipate cu placi
Ethernet sau de tip 10 Base-T ceea ce inseamna ca sunt capabile sa
transfere pana la 10Mbps. In cazul in care este necesara o viteza de
transmisie mai mare, se apeleaza la placi de retea de tip Fast Ethernet
sau 100 Base-T10, capabile de transmisii de date la viteze de 100Mbps sau
la placi de tip Gb Ethernet ce pot transfera un Gbps. Aceste ultime doua
tipuri sunt folosite in general pentru servere-le firmelor ce sustin
retele formate din statii de fapt echipate cu placi de retea 10 Base-T.
Cuplarea unui fir la o placa de retea se face prin intermediu unor
conectori speciali.
Retelele locale cu conectori de tip BNC sunt cele mai raspandite, iar
costurile realizarii lor sunt mai mici decat pentru cele cu conectori UTP,
fiind realizate cu cablu coaxial. Cele mai indicate eșantioane de palci de
retea sunt cele care ofera atat conectare BNC, cat si conectare UTP.

MODEMUL

Modemul (MODular/DEModular) este echipamentul care îngăduie unui calculator
sa comunice ce altul prin intermediul liniilor telefonice. Modemul
converteste semnalul digital venit de la calculator in semnal analogic
pentru circuitele telefonice conventionale pe baza de sarma sau fibra
optica, ca de exemplu si cele prin unde radio sau prin cablu video si invers,
adica primeste semnal analogic si il converteste in semnal digital.
Semnalul de la portul serial al unui PC preluat de modem, este transformat
in semnal analogic modular care apoi este transmis pe linie telefonica la
un alt modem. Acest al doilea modem demoduleaza semnalul primit, il
trasforma in semnal digital si apoi in formatul interfetei RS 232 si il
trimite prin capul de modem la portul serial al calculatorului la care
este conectat.

Tipuri de modem :

Dupa modul de conectare la sistem. Modemurile sunt interne sau externe.
Exista doua argumente pro si contra pentru ambele tipuri. Un modem intern
costa ceva mai putin si nu ocupa loc pe birou, dar va ridica mai multe
probleme de instalare. De asemenea, va ocupa un slot pe placa de baza. De
partea cealalta, un modem extern este mai usor de mutat de la un
calculator la altul, dar costa ceva mai mult.
Biti si bauzi
Pentru ca modemul sa moduleze semnalul digital primit de la calculator
intr-unul care consta din tonuri analogice si care sa fie trasmis prin
linia telefonica, el trebuie sa aiba o metoda de a varia in amplitudine,
frecventa si faza tonurile pe care le trimite. Numarul schimbarilor de
stare ale unei astfel de linii intr-o secunda poarta numele de viteza in
bauzi (baud rate).
Termenul baud este utilizat pentru a reprezenta starile unice ale liniei
care pot exista. Fiecare dispoziție unica a liniei este numita si simbol in
majoritatea documentatiilor moderne. Fiecare dintre aceste simboluri este
capabil sa reprezinte un anumit sablon de biti de informatie.
Reprezentarea sablonului de biti este numita de obicei jeton (token).
Termenul viteza in bauzi a fost adoptat in onoarea inventatorului francez
Emile Baudit, care a construit in 1875 un cod de cinci biti pentru a
reprezenta alfabetul. Fiecare sablon de cinci biti este un jeton
reprezentand o anumita litera a alfabetului.
In zilele de inceput ale trasmisiunilor prin modem, termenii biti pe
secunda si viteza in bauzi erau considerati de majoritatea persoanelor ca
fiind sinonimi. Daca fiecare baud dintr-un mesaj reprezinta un solitar bit
de informatie trasmis, atunci viteza in bauzi este egala cu numarul de
biti pe secunda.
Pentru a trimite mai mult de un bit de informatie pe baud, au fost
dezvoltate schemele de modulare care încuviințează rate bps mai ridicate. Pentru
a trimite datele prin circuitul telefonic, modemurile utilizeaza
utilizeaza de obicei o frecventa a purtatoarei undeva la mijlocul benzii
vocale si suprapun datele la acea frecventa prin modularea lor
corespunzatoare. Rezultatul procesului de modulare trebuie sa aiba un
spectru asemanator portiunuii trunchiate a intregului spectru vocal care
se incadreaza in largimea de banda telefonica.

FLOPPY DISKUL


Floppy Diskul este un suport de memorie externa conectata la calculator
prin intermediul unei interfete. In unitatile de disc se introduc discuri
flexibile.
Un disk de 3,5” cu formatul DS-HD are structura: 2 fete, 80 de piste pe
fata, 18 sectoare pe pista, capacitate 1,44MB.
Partile componente ale unei unitati de floppy disk:
-Capetele de citire/scriere. In mod normal unitatile de floppy-disk
moderne au doua capete de citire/scriere, ceea ce le confera calitatea de
unitati “dubla fata”, astfel incat discheta poate fi scrisa sau citita pe
ambele fete.
-Dispozitivul de actionarea al capului foloseste un motor electric si
realizeaza miscari ale capului inainte si inapoi pe suprafata dischetei.
Acesta este un motor de tip singular si se numeste motor pas-cu-pas, putant
efectua in cele două sensuri miscari care sa reprezinte o turatie completa
sau mai putin.
-Motorul de antrenare a dischetei imprima dischetei o miscare de rotatie
(300 rot/min).
-Placile cu circuite sunt folosite la comanda capetelor citire/scriere, a
dispozitivului de actionare a capului, a motorului de antrenare a
dischetei, a diferitilor senzori si a altor componente.
-Masca este o piesa din plastic care imbraca fata unitatii de floppy-disk.
-Conectori. Aproximativ toate unitatile de floppy-disk au cel putin doi
conectori: unul de alimentare si altul pentru cablul care asigura
transferul datelor si comenzilor catre si dinspre unitate.
17/12/2007 23:08 Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
dorin12
Administrator
Administrator


Data inscrierii: 13/Oct/2007
Mesaje: 207

Mesaj Continuarea Raspunde cu citat (quote)
HARD DISKUL


O unitate de hard disk este un dispozitiv inchis ermetic, care stocheazã
informatiile din sistem. Ce se ascunde in spatele acestei carcase
ermetice? In întâiul rând mai multe discuri metalice acoperite cu un strat
foarte subtire de substantã magneticã. Pentru fiecare fatã a fiecãrui disc
existã un cap de scriere/citire care este plasat pe un brat si este
separat de suprafata discului de un înveliș subtire de aer. Fiindcă capul
de scriere se miscã radial, cu pasi extrem de mici, discul este perceput de
acesta ca o multime de piste concentrice.
Procesul de scriere/citire a datelor este asemãnãtor cu
inregistrarea/redarea muzicii pe un casetofon. Cercul nu stocheazã numai
datele pe care i le furnizeazã procesorul calculatorului ci si o multime
de biti pentru corectia erorilor, care pot fi comparati cu bitii de
paritate ai memoriei principale. Necesitatea unor capacitãti tot mai mari
a HDD a determinat micsorarea tot mai mult a "bulelor magnetice" (care
contin practic informatia) precum si spatiile dintre acestea.
Pentru rezolvarea neajunsurilor de corectie ce s-ar putea ivi, HDD-urile
sunt echipate cu un DSP -Digital Signal Processor-specializat in
prelucrarea inteligentã a sirurilor de semnale care se succed rapid.
Sã urmãrim împreunã câteva din schimbãrile suferite de HDD in cei peste 15
ani de istorie a acestora:
- posibilitatea maximã de memorare a crescut de la 10MB in unitatea de 5,25
inch (1982) la peste 19GB la acelasi tip de unitate in prezent.
O crestere nespus de mare a capacitãtii de stocare s-a inregistrat si la
unitatile de 3,5 inch ajungându-se azi la peste 12GB spatiu de stocare.
- vitezele cu care sunt transferate informatiile au crescut de la 102KB pe
secundã, la modelele anului 1983, la aproape 66MB pe secundã, la cele mai
rapide unitãti din ziua de azi.
- timpul mediu de acces a scãzut de la 85ms, la HDD-ul anului 1983, la mai
putin de 8 ms la unele din cele mai rapide unitãti de astãzi.
- si pretul a scãzut teribil de mult - in 1982, pentru o unitate de 10MB, se
plãtea mai mult de 1500 USD - ajungându-se la 0,03$ pe MB in ziua de azi.
Diferitele soiuri de interfete pentru HDD prezintã niveluri de performante
diferite in functionare. Performantele unui HDD sunt date de tipul
interfetei folosite. Din multele modele care s-au utilizat, ne oprim
asupra a douã dintre ele, care s-au impus: IDE si SCSI. Interfata IDE
prezintã o serie de avantaje cum ar fi: pretul scãzut, sporirea
fiabilitãtii unitãtii, performante deosebite in functionare, dar si unele
dezavantaje, din care amintim faptul cã unitãtile IDE nu sunt potrivite
pentru sistemele mari si foarte performante, care au nevoie de unitãti de
mare capacitate si inaltã performantã. Incompatibilitatea, existentã intre
standardele diferitilor producãtori, face uneori dificilã instalarea a mai
mult de o unitate IDE intr-un singur sistem.
Hard disk-urile SCSI sunt preferate pentru sistemele profesionale care
necesitã capacitãti mai mari de stocare, rate mari de transfer si
functionarea in paralel cu alte device-uri SCSI. O singurã magistralã SCSI
poate accepta pânã la 15 unitãti fizice (unitãti SCSI). Una dintre ele
este placa adaptoare din calculator, iar celelalte sapte pot fi alte
elemente periferice.
Intrucât interfetele IDE si SCSI sunt cele mai rãspândite la ora actualã,
vom incerca prezentarea lor in paralel pentru a sublinia avantajele si
dezavantajele fiecãreia.
Modul in care se desfãsoarã activitatea celor douã tipuri de unitãti
avantajeazã unitãtile IDE atunci îndată ce este vorba despre transferuri
secventiale gestionate de un sistem de operare single-tasking.
Noul protocol de transfer al datelor denumit ULTRA DMA/33 a fost dezvoltat
de Quantum in colaborare cu Intel, protocol care permite o ratã de
transfer in mod burst de 33MB/s, dublându-l practic pe cel al clasicului
FAST ATA-2, întrebuințat de toate hard-disk-urile IDE de astãzi. De asemenea,
ULTRA DMA/33 asigurã o integritate mai bunã a datelor prin îmbunãtãtirea
marginilor de timp si prin utilizarea unui nou sistem de verificare a
protectiei datelor numit Cyclical Redundancy Check (CRC). Quantum a lansat
in octombrie 1997 prima serie de hard-disk-uri ce folosesc aceastã
interfatã, seria Quantum Fireball ST, cu capacitãti intre 1,6GB si 6,4GB,
timpi medii de acces sub 10ms si rate de transfer interne de pânã la
132Mbits/s, la o turatie de 5400 rotatii/min. Setul de chipset-uri de la
Intel care sustine protocolul ULTRA DMA/33 trebuie sã fie cel putin un
chipset TX sau mai nou. Proaspãtul protocol ULTRA SCSI-3 care oferã rate
de transfer in mod burst de 20MB/s (narow) si 40MB/s (wide) este deci pe
jumãtate depãsit de cei 33MB/s ai lui ULTRA ATA.
Sistemele de operare multitasking sunt avantajate de proprietãtile
suplimentare ale interfetei SCSI, cum ar fi inteligenta magistralei, deci,
pentru aceste cazuri, unitãtile SCSI sunt mai performante (pot deservi
simultan mai multe cereri de transfer). La ora scrierii acestui manual
tehnologia a mai facut un salt - acceeasi firma Quantum a lansat o noua
interfata - Ultra DMA66 - care creste rata de transfer la 66MB/s. Este
practic o dublare a ratei de transfer!
Unitãtile SCSI au, fatã de unitãtile IDE si fatã de alte feluri de
unitãti, avantaje majore legate de arhitectura lor. Pentru că fiecare
unitate SCSI poate functiona independent fatã de unitatea centralã,
calculatorul poate trimite comenzi simultane cãtre fiecare unitate din
sistem, astea putând pãstra comenzi simultane, intr-o coadã de
asteptare, si executa apoi comenzile simultan cu celelalte unitãti din
sistem.
Desi unitãtile SCSI au trebuință si de o placã adaptoare la sistemul gazdã,
al cãrui pret ajută la cresterea costului, existã din ce in ce mai
multe calculatoare personale care au nevoie de unitate de bandã, de
unitate CD-ROM WRITER sau de unitate cu suport cu inregistrare opticã,
care nu pot lucra decât cu un adaptor SCSI. Trecerea oarecum fortata spre
un adaptor SCSI a fost mult ameliorata prin integragrea controlerelor SCSI
pe placa de baza, cu efectul unei reduceri semnificative a pretului de
achizitie.

CD-ROM-ul


Unitatile de discuri compacte (CD-urile) functioneaza pe baza fenomenelor
electro-optice, folosind o inginerie laser. In general, suportul de
inregistrare este nereutilizabil scrierea fiind o operatie ireversibila.
Din aceasta cauza, unitatile se mai numesc CD-ROM-uri.
Citirea mediilor optice se realizeaza cu susținerea unei raze laser foarte
inguste si precise. Exista avantaje clare fata de mediile de stocare
traditionale in ceea ce priveste densitatea si stabilitatea datelor:
informatia poate fi impachetata pe suportul optic intr-un compus mult mai
dens decat in cazul mediilor magnetice. Totodata, durata de viata a
datelor e mult mai mare: se estimeaza ca, in cazul discurilor hard sau a
benzilor DAT (Digital Audio Tape), se pastreaza nealterate datele pentru
maximum cinci ani. Efectul magnetic scade pur si necomplicat in timp. Prin
comparatie, suportul optic asigura integritatea informatiei pentru
intervale de timp mult mai mari , de ordinul zecilor ani.
CD-ROM-urile se realizeaza de catre producatori, informatia fiind
inregistrata pe o pista unica, in spirala. Citirea se face secvential.
Sunt utilizate pentru distributia de software. Se realizeaza un etalon,
care este exploatat la producerea matritei cu care sunt create apoi copiile
pentru distributie. Aceste CD-uri au un cost foarte scazut, reducând
costul de distributie a software-ului. Puterea uzuala a unui CD este
de 700 MB.
Capacitatea de stocare a CD-urilor este mare, datorita densitatii
ridicate, ajungându-se pâna la 16.000 TPI (piste pe inch). Informatia pe
suport este mult mai stabila, garantata cca. 10 ani. Suprafata fiind
protejata de un strat transparent de material plastic, suportul nu este
afectat astfel de umiditate, temperatura sau câmpuri magnetice. Intre
capul de citire si suprafata discului este o distanta de câtiva milimetri,
aproximativ de 2.000 de ori mai mare decât la hard-discuri, de unde
rezulta o protectie mai buna a capului de citire-scriere. CD-urile sunt
mult mai fiabile. O mare parte din spatiul CD-ului este rezervata
memorarii informatiilor suplimentare pentru corectarea si detectarea
erorilor. In cosecinta rezulta o înșiruire de dezavantaje pentru CD-uri: timp
de acces mai mare decât la hard-discuri, o rata de transfer a informatiei
mai mica decât la hard-discuri.

TASTATURA


Tastatura este dispozitivul care îngăduie introducerea de informatii sub
forma de caractere, similar cu masina de scris. Prin succesiunea/
combinatia de caractere introduse se pot furniza sistemului de calcul atât
date cât si comenzi sau programe.
Pe lânga tastele care reprezinta cifre si litere, tastatura contine si o
serie de taste "functionale", carora le sunt atasate diverse functii
(prelucrari). Aceste functii sunt specifice sistemelor de operare in care
este utilizata tastatura.

MOUSE-ul

Mouse-ul este un mecanism folosit de regula in mediile puternic
interactive, bazate pe interfete grafice sau semigrafice.
Principiul de functionare se bazeaza pe transformarea deplasarilor
dispozitivului pe o suprafata plana in coordonate ale punctelor de pe
ecranul calculatorului. Dispozitivul contine o bila aderenta care
antreneaza doua rotite corespunzatoare deplasarilor sus - jos si stânga -
dreapta, deplasarile fiind in legatura cu miscarea in plan a
dispozitivului de catre utilizator.
Dispozitivul mai contine doua - trei butoane prin a caror strânsoare se
trimit semnale ce se adauga semnalului obtinut prin pozitionare.
Din aceasta categorie face parte si joystick-ul, care transforma miscarile
stânga-dreapta si fata-spate ale unei manete in deplasari ale cursorului
pe ecran.Tot din aceasta categorie fac parte si alte dispozitive dedicate,
complexe, care intra mai mult in categoria simulatoarelor decât in cea a
dispozitivelor standard de intrare.

MONITORUL


Ecranul (tubul catodic) are ca principiu de functionare fluorescenta
substantei de pe suprafata ecranului la bombardarea cu un fascicol de
electroni directionat intr-un câmp magnetic, principiu folosit si la
fomarea imaginii la televizor.
Imaginea formata pe ecranul video are o remanenta scazuta si din aceasta
cauza ea trebuie reinprospatata. Pentru aceasta se ataseaza terminalului
video o memorie, in care se stocheaza informatia ce trebuie afisata pe
ecran. Memoria este explorata si reafisata cu o anumita frecventa, astfel
incât imaginea formata pe ecran sa dea impresia de stabilitate.
Printre numeroasele caracteristici ale unui terminal video se numara
finetea imaginii. Aceasta este data de numarul de spoturi (pixeli) afisate
pe unitatea de suprafata.
Numarul de pixeli pe verticala si pe orizontala determina clasificarea
terminalelor in diferite categorii (standarde). Pixelului îi sunt atasate
informatii de pozitie si informatii de culoare.

IMPRIMANTA


Imprimanta reprezinta un aparat atasat unui calculator ce permite
tiparirea imaginilor si textelor aflate in calculator pe distincte formate
standard de suport (hartie, folie de plastic, film, etc). putand fi
considerata ca un fel de masina de scris automata. Este un echipament
periferic de iesire.
Imprimantele se impart dupa modul de imprimare, viteza, dimensiuni,
complexitate si cost.
In functie de măsură colii de hârtie cele mai raspândite sunt:
imprimante ce utilizeaza hârtie format A3, imprimante ce utilizeaza hârtie
format A4.
In functie de dimensiunea colii de hârtie cele mai raspândite sunt:
imprimante ce utilizeaza hârtie format A3, imprimante ce utilizeaza hârtie
format A4.
In functie de cromartica afisarii distingem: imprimante color, imprimante
monocrome.
In functie de posibilitatile de afisare imprimantele pot fi: grafice,
alfanumerice.
Cei mai importanti parametrii sunt viteza de imprimare masurata in
caractere/sec. , linii/min. sau pagini/min., si valoarea imprimarii.

SCANNERUL

Scannerul este un dispozitiv de intrare prin care pot fi citite imaginile
grafice.
Principiul care sta la baza functionarii scannerului se bazeaza pe
fenomenul de modificare a intesitatii unui fascicul luminos in momentul in
care acesta intalneste o suprafata de culoare oarecare.
Imaginea pe care o citeste scannerul este o suprafata formata din puncte.
Fiecare punct este definit printr-un cod de culoare, obtinandu-se
versiunea digitala a imaginii.
Dupa ce a fost citita cu scannerul, imaginea poate fi prelucrata cu
ajutorul calculatorului: marita, micsorata, rotita, colorata, suprapusa cu
alte imagini etc. scannerul este caracterizat de urmatoarele elemente:
-Rezolutia: - reprezinta numarul de puncte pe inci pe care le poate citi
scannerul. Cu cat rezolutia este mai mare, cu atat imaginea scanata va fi
mai apropiata de cea reala. Rezolutia poate fi de 300-400 dpi (dots per
inch – puncte pe inci).
-Numarul de culori: - reprezinta setul de culori care sunt codificate de
scanner. Cu cat numarul de culoori este mai mare, cu atat imaginea scanata
va fi mai apropiata de cea reala.
-Viteza de scanare: - reprezinta viteza cu care un scanner citeste si
prelucreaza o imagine.
17/12/2007 23:09 Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:    
Raspunde la subiect    Pagina de start a forumului dorin12.myforum.ro » Tutoriale Ora este GMT + 3 ore
Pagina 1 din 1

 
Mergi direct la: 
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum


Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro